Situată la limita dintre județele Neamț și Iași, comuna Boghicea a avut parte în ultimii 7 ani de investiții extraordinare pentru o comunitate cu puțin peste 2000 de suflete. Toate aceste investiții s-au derulat și se derulează sub coordonarea primarului Mihai Cazamir, în fapt principalul inițiator al acestor proiecte. Valoarea totală obținută din fonduri europene, guvernamentale și locale în această perioadă însumează aproape 86.000.000 lei (sau 860 miliarde lei vechi) – adică peste 17.000.000 euro sau echivalentul unui buget al comunei pe 160 de ani! Fie și dacă reflectăm doar asupra acestei sume, nu putem să nu recunoaștem că înseamnă o valoare enormă pentru comunitate, una pe care și-ar dori-o orice UAT din țară.

Interviu cu primarul Mihai CAZAMIR

Infrastructură locală

-Suntem la început de an 2024, domnule primar, ne puteți oferi un scurt bilanț?

-Desigur! Comuna Boghicea se află pe un drum plin de realizări, cu toate că sunt foarte mulți locuitori din județul Neamț care, sunt convins, n-au auzit niciodată de această comunitate. E treaba dumnealor, nu a noastră, însă noi ne vedem de drumul pe care îl avem de parcurs. Avem o istorie adâncă în timp, iar tot ceea ce ține de noi reflectă calitatea oamenilor de pe aceste locuri și în care am încredere, încă de când eram copil.

Realitatea este că primii ani de mandat au fost grei, duri chiar, pentru că am fost nevoit să pornesc de la 0, să fac proiectele, documentațiile, să fac sute și sute de drumuri pentru atragerea finanțărilor. Mă refer la proiecte deja realizate: privind construirea și modernizarea instituțiilor locale, cum este Grădinița Slobozia, școala de la Boghicea cu tot ceea ce s-a realizat aici, alimentarea cu apă, canalizare și asfaltare de drumuri. Puțini sunt cei care își mai aduc aminte că de la Bîra până la Boghicea se circula în condiții extrem de grele. Acum, satele Nistria, Slobozia și Boghicea sunt asfaltate aproape în totalitate. Mai avem de lucru la Căușeni, dar în primăvară va fi totul gata.

-Asta înseamnă că, practic, rezolvați tot ce ține de drumuri?

-Nu! Mai avem câteva capete de ulițe care în toată comuna însumează circa 5 km. În acest sens, am pregătit un nou proiect de modernizare drumuri sătești, pe care sper ca în curând să-l realizăm și pe acesta, mai ales că suntem eligibili la o finanțare de 1.000.000 euro. Cu această ocazie ne vom înscrie în rândul comunelor cu asfalt pe toate drumurile, ceea ce înseamnă un succes formidabil pentru noi.

Nu mă laud. Nu am fost niciodată un tip care să se bată cu pumnul în piept că am făcut una, că am făcut alta. Dar un lucru e cert: vreau ca la sfârșitul acestui mandat, când voi prezenta locuitorilor comunei tot ceea ce am făcut în acești 8 ani, asfaltarea să fie principalul subiect și cea mai valoroasă realizare.

Evident, la toate acestea se adaugă investiția privind rețeaua de alimentare cu apă și de canalizare, care vor fi gata în viitorul apropiat. Sistemul de alimentare cu apă este realizat în cea mai mare parte. Dacă vom reuși și cu sistemul de canalizare, lucrurile vor sta cu totul altfel. Speranța noastră se leagă de acest program Anghel Salygny, fiindcă am obținut aprobare și la extinderea alimentării cu apă în satele Căușeni și Nistria, ce se ridică la 7 milioane lei. În plus, la proiectul de canalizare pentru satele Boghicea și Slobozia mizăm pe o finanțare de circa 17 milioane lei.

Gaze naturale

-Ce se mai aude cu gazul metan?

-Așteptăm primăvara! Nu e o glumă, întrucât încă din toamna anului trecut am primit aprobare de finanțare prin programul național Anghel Saligny, în valoare de 7,4 milioane lei, exact pentru înființarea rețelei de gaze naturale în toată comuna. Avantajul nostru este că avem aproape conducta ce alimentează comuna Bîra și care este la aproape doi kilometri de noi. Toate demersurile noastre vor dura cel puțin până în această vară, ceea ce îmi permite să avansez ideea că în acest an, din toamnă cel mai probabil, localnicii noștri vor avea posibilitatea de a-și racorda gospodăriile la rețeaua de alimentare cu gaz natural.

-Într-adevăr, aveți sumedenie de motive de satisfacție…

-Ei, să știți că mai am un proiect la care țin foarte mult, dar pe care, din păcate, încă nu am reușit să-l lipesc de un program de finanțare. Este vorba de un amfiteatru în aer liber, pe care să-l realizăm în satul Boghicea. Avem terenul, ne permite ca acest proiect să fie ceea ce comuna noastră n-a avut niciodată – un parc frumos amenajat pentru copii și părinți sau bunici. Dar, eu cred că mai avem șanse, fiindcă, dacă din bugetul local nu avem posibilitatea, vom căuta resurse europene sau guvernamentale.

-Ce proiecte urmează în acest an?

-Sunt în derulare, în diverse etape, nu mai puțin de 10 proiecte înscrise în PNRR. Dintre acestea, la 4 am primit finanțare: Planul Urganistic General, reabilitare Școală Gimnazială/primară Slobozia, reabilitare dispensar Boghicea și pubele inteligente. Proiectul de dotare a școlilor a primit finanțarea toamna trecută, în plus avem proiect de reabilitare a școlilor prin PNDL.

Important este și proiectul de digitalizare a primăriei, tot prin PNRR, în valoare de 320.000 euro.

Pentru reducerea cheltuielilor de la bugetul local, am inițiat proiectul de înființare a unui parc de panouri fotovoltaice, pe circa 5.000 mp, pentru a asigura energia electrică în instituțiile publice locale și iluminat public în toate satele comunei. Am mai avut un proiect, de modernizare a iluminatului public, acesta a fost finalizat și recepționat.

Mai derulăm prin Consiliul Județean Neamț un proiect destinat înființării bibliotecii și care va fi amplasată în Căminul cultural Boghicea. Urmează proiectul prin CNI privind Dispensarul din Slobozia și construirea unei săli de sport în curtea Școlii Gimnaziale Boghicea, o sală de mărime medie, cu 102 locuri, în valoare de peste un milion euro.

C.L.

Proiecte finalizate:

1.Construire teren de sport în satul Slobozia (AFIR) – 394.643,75 lei;

2. Construire teren de sport în sat Boghicea (AFIR) – 394.643,75 lei;

3.  Modernizarea sistemului de iluminat public (AFM) – 657.550,00 lei;

4. Sistem de supraveghere video + extindere video (buget) – 117.647 lei; 

5. Construire grădiniță cu program normal, sat Slobozia (PNDL) – 1.775.816,58 lei;

6. Înființare rețea de alimentare cu apă în comuna Boghicea (PNDL) – 11.438.318,18 lei;

7. Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Școala Boghicea (PNDL) – 2.514.324,20 lei;

Proiecte în derulare:

8. Înființare rețea de canalizare (A. Saligny) – 17.551.153,03 lei;

9. Extindere și branșamente sistem alimentare cu apă (A. Saligny) – 7.745.938,00 lei;

10. Înființare sistem de distribuție gaze naturale (A. Saligny) – 31.319.200,16 lei;

11. Modernizare drumuri sătești 5 km (AFIR) – 4.880.000 lei;

12. Stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice (AFM) – 1.029.521,00 lei;

13. Panouri fotovoltaice (AFM)    

14. Construire Dispensar uman în satul Slobozia (CNI) – 4.739.665,98 lei;

15. Modernizarea infrastructurii rutiere 12 km (CNI) – 24.908.413,75 lei;

16. Construire și dotare sediu primărie (CNI) – 6.233.359,30 lei;

17. Sală de sport la Boghicea (CNI)               

18. Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Cămin Cultural Slobozia (CNI) -3.746.132, 76 lei;

19. Dotare cu mobilier, materiale didactice a Școlii Slobozia (PNRR) – 580.430,2 lei;
20. Actualizare PUG și Regulament Local de Urbanism (PNRR) – 527.221,17 lei;

21. Pubele „inteligente” (PNRR) – 258.045,48 lei;

22. Reabilitare moderată a Școlii Gimnaziale, sat Slobozia (PNRR) – 1.046.172,20 lei;

23. Reabilitare moderată a Dispensarului Boghicea (PNRR) – 662.632,52 lei;

24. Digitalizare UAT Boghicea (PNRR) – 1.624.491 lei;

25. Centru de zi Boghicea (PNRR) – 1.937.001,65 lei;

26. Dotarea bibliotecii Boghicea (PNRR)

Total: 85.961.884 lei

You May Also Like

Adevăruri despre investițiile de la școlile satului Ruseni – Borlești

*interviu cu prof. Cristinel Veniamin CONSTANTIN, directorul  Școalii Gimnaziale ”Ioan Grigore Teodorescu”…

Oniceni, un reper care se impune de la o zi la alta

*interviu cu Bogdan Ioan Duminică, primarul comunei Oniceni -Domnule primar, conducețI o…

Nicoleta Macovei – de la pictor de biserici, la profesor de desen

Sunt oameni care nu știu ce menire au, unii care încă își…

Faptele bune aduc gânduri bune!

            Școala Gimnazială nr. 1 Răucești, la inițiativa profesorului de matematică Maria…