*interviu cu preot Iulian CEOBANU, Parohia ”Sfinții Apostoli Petru și Paul” Slobozia – Boghicea
– De unde sunteți și cum ați ajuns la Slobozia, ca preot?
– Sunt din satul Gherăești, născut pe 5 decembrie 1977. Clasele primare și gimnaziale le-am urmat în satul natal, apoi am studiat la Seminarul Teologic Liceal din Iași, între anii 1992-1994 și următorii doi ani, fiindcă seminarul s-a mutat, am învățat la Bacău.
După absolvirea seminarului în 1996, am mers la Iași, la seminarul mare, cum îi spunem noi, adică, Institutul Teologic Romano-Catolic. L-am absolvit în 2004, am fost hirotonit preot pe 29 iunie 2004 și apoi am fost trimis ca preot – ajutor, vicar spunem noi, pentru 4 ani, la Gura Humorului. Din 2008, am fost numit paroh într-o comunitate poloneză, în satul Bulai, din comuna Moara, județul Suceava, unde am slujit 12 ani. Aici am slujit mai mult în limba română, pentru că sunt aceste căsătorii între poloni și români care au păstrat totuși limba română în grai.
De la 1 septembrie 2020, am fost trimis aici, în parohia Slobozia, din comuna Boghicea.
– De o vreme, se vorbește de un proiect pentru o nouă biserică la Boghicea, practic a treia biserică a parohiei.
– Proiectul de construire a unei noi biserici la Boghicea avansează, documentația este gata și putem începe. Vedeți, trăim vremuri grele, plus că finanțările sunt dificile acum.
Biserica veche rămâne, cea nouă va fi ridicată alături și este proiectată pentru aproximativ 200 de oameni. Va fi o biserică mare, cu o lungime de 30 de metri și lățimea de 10,5 metri.
– Părinte, care este rolul unui preot în comunitate, în parohie?
– În primul rînd, preotul este un lider spiritual, maestru spiritual, care are datoria de a conduce oamenii pe calea credinței, pentru a dobândi mântuirea.
– Scopul omului pe pământ, până la urmă, care este?
– De a se mântui, într-un fel sau altul! Rolul unui preot acesta este: de a-i ghida, de a-i călăuzi în viața pământească în vederea dobândirii vieții veșnice, viața fericită din paradis.
– V-ați întâlnit cu cazuri grele în misiunea dvs.?
– Firește, sunt și momente grele, complicate în viața unui om, a unei familii. Omul la preot vine ca să găsească un cuvânt bun, un cuvânt de alinare. Aici este marea problemă. Omul vine la preot pentru ca acesta să-i ofere o soluție, un sfat de care are nevoie într-un anumit moment. Dar preotul nu este o instanță de judecată, de exemplu. El poate oferi o fărâmă de încredere în biserică și în Dumnezeu. Pe noi, ca preoți, nu neapărat ne interesează cazul, ci soluția de a rezolva problema într-un fel spiritual. Evident, nu mă pot duce la justiție să comand eu judecătorului!
– Ce trebuie să facă un preot în situații de acest fel?
– Vedeți, trebuie luat fiecare caz în parte. Pentru că fiecare om este diferit de ceilalți, iar problemele sînt diverse. Tebuie luat fiecare caz în parte, stat de vorbă frumos cu omul, ascultându-l, întrebându-l dacă îl ajut prin întrebările mele, și, desigur, să căutatăm împreună soluția. O soluție care să-l poată ajuta pe om! Chiar un sfat bun, un ajutor practic dacă-i cazul. Și de fiecare dată invit persoana în cauză să vină și să ne rugăm împreună.
– La biserică?…
– Și la biserică, dacă poate veni, dar și acasă. Vedeți? Cu rugăciunea rezolvăm totul, totul. În primul rând, îi aduce omului liniște, alinare. Și omul, dacă-i alinat în suferința lui, în necazul prin care trece, poate gândi și mai limpede și atunci se rezolvă multe. Dar, fără rugăciune, nu se poate.
Cazurile, da, sunt diferite, dar invitându-i să ne rugăm împreună, depășim toate durerile. Omul își leagă speranțele de Dumnezeu! Nu neapărat în preot, poate și în preot, dar observ o situație: părinții trebuie să fie și ei un liant spre Dumnezeu. Nu zic un intermediar, nu! Un liant! Ceva care trebuie să netezească o cale. Omul ar trebui să găsească, în primul rând, la biserică momentul acela, care să-i liniștească sufletul.
Ce-i de făcut în astfel de momente? Chiar dacă mă repet un pic, trebuie să avem încredere în Dumnezeu.
Biserica a fost și este oaza de liniște a omului, locul în care omul vine amărât, apăsat și locul în care se poate descărca vorbindu-i Domnului despre necazul său, ascultîndu-l. Adică, locul în care vii și te descarci de tot ce te doare, de tot ce-i rău în sufletul tău și unde îți poți reîncărca sufletul. Să-ți poți reface puterile pentru a duce crucea până la capăt. Așa trebuie să fie mereu biserica!
Preotul trebuie să fie liantul între om și Dumnezeu, între creatură și Creatorul ei.
Trebuie să fie acel om care să poată ajuta persoana să se apropie cât mai mult de cel care i-a dat viață. De Dumnezeu!
Pavel DAMIAN
