*Sărbătoare din vechime
Unele tradiții ale sfârșitului de an aparțin perioadei precreștine, deși trecerea timpului le-a mai estompat atât din amploare, cât și din fastul de atunci. Rămășițele de astăzi datează de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole înaintea nașterii lui Iisus Hristos. Astfel, aprinderea lumânărilor, oferirea cadourilor, paradele, colindătorii din casă în casă, mesele de sărbătoare și procesiunile religioase au rădăcinile departe, la mesopotamieni.
* Mesopotamienii credeau în existența mai multor zei și a celui care-i conducea – Marduk. În fiecare an, la sosirea iernii, se credea că Marduk purta război cu forțele răului și avea nevoie de susținători, mesopotamienii serbând astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia să jure credință zeului Marduk și să moară până la sfârșitul anului, alăturându-se astfel zeului și oferindu-i ajutor ca să câștige războiul. În haine regești era însă îmbrăcat un criminal de rând și sacrificat în locul regelui.
* Persienii și babilonienii aveau o sărbătoare asemănătoare, numită Sacaea, aceasta incluzând și o parte în care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stăpâni, iar aceștia sclavi.
* Primii europeni credeau în spirite, vrăjitoare, stafii și spiriduși. Când se apropia solstițiul de iarnă, cu nopți lungi și zile scurte, oamenii se temeau că Soarele nu se va mai întoarce și țineau serbări și ritualuri închinate acestuia, implorându-l să revină.
* În Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele dispărea pentru multe zile. După 35 de zile, erau trimiși cercetași în munți să vadă când va apare acesta, iar la aflarea veștilor bune se sărbătoarea Yuletide, cu ruguri uriașe aprinse și uneori cu crengile copacilor împodobite cu mere, care să reamintească de revenirea primăverii și a verii.
* Grecii antici aveau o sărbătoare similară cu Zagmuk/Sacaea închinată zeului Kronos care purta război cu Zeus și Titanii lui.
* Romanii îl sărbătoreau pe zeul Saturn, celebrarea numindu-se Saturnalia, care ținea de la mijlocul lunii decembrie și până pe 1 ianuarie. Sărbătoarea includea carnavaluri pe străzi, mese festive, vizite la prieteni și schimburi de cadouri aducătoare de noroc. Romanii își împodobeau casele cu ghirlande din laur și brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii și sclavii își inversau rolurile.
Simboluri de Crăciun
* Bradul
Împodobirea bradului este asociată cu sărbătoarea Crăciunului, deși brazii au fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism, încă de acum 4000 de ani în cultura diferitelor popoare.
Bradul era adus în casele oamenilor în cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, ca un simbol al triumfului vieții asupra morții. Pomii erau decorați cu mere, prăjituri și dulciuri, timp de multe secole. Martin Luther a fost primul care a folosit lumânări pe pom, târziu, în secolul XVI.
În 1842, Charles Minnegrode a introdus obiceiul decorării pomilor în SUA, la Williamsburg-Virginia.
* Ieslea
Cuvântul iesle are origine germană “creche” și este derivat de la vechiul cuvânt din limba franceză “cresche”. Ieslea îi înfățișează pe Fecioara Maria, Iosif și Iisus alături de cei trei magi, de îngeri și de animalele din staul care au încălzit cu răsuflarea lor pe princul sfânt.
La unele religii, aceste iesle sunt așezate lângă bradul de Crăciun și înfățișează nașterea Domnului.
* Steaua
Steaua din Bethleem pe care o punem în vârful bradului de Crăciun este simbolul nașterii Domnului Iisus Hristos.
Din vechime se știe că este steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi la locul nașterii lui Iisus și atestă puterea nemărginită a lui Dumnezeu care veghează peste noi.
* Cei trei magi
Așa cum reiese din epistola după Matei și Luca, trei magi de la Răsărit au venit în Ierusalim pentru a i se închina celui care s-a născut, rege al iudeilor. Călăuziți de stea, ei au ajuns în locul unde era Pruncul împreună cu Fecioara Maria, mama Sa și, căzând la pământ, I s-au închinat; Deschizându-și vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.
I-au adus aur ca unui împărat, căci trebuiau să-i aducă acestuia slujire de împărat, de cârmuitor al lumii; tămâie ca unui prooroc și învățător și smirnă ca unui arhiereu, ca unuia care trebuia să Se jertfească pentru toată lumea. Potrivit tradiției, ceu trei crai erau Casper din Tarnish, Balthazar din Saba și Melchior din Arabia.
* Vâscul
Vâscul se numără printre plantele frumoase și periculoase care sunt folosite de Crăciun. Potrivit tradiției, vâscul aduce noroc și trebuie pus de Anul Nou la intrarea în casă. Dar folosirea lui datează încă dinainte de creștinism, când celții îl foloseau pentru a-și decora casele însemn al celebrării venirii iernii. Vâscul este un simbol pentru pace și bucurie. Sărutul cuplurilor sub vâsc este simbolul prieteniei și statorniciei.
* Crăciunița
Crăciunița (Euphorbia pulcherrmia) sau floarea nopții sfinte, descoperită de Dr. Joel R. Poinsette, ambasadorul Statelor Unite la Mexic, a devenit simbolul Crăciunului în America de Nord și Sud. Ea este folosită pentru decorarea casei în perioada sărbătorilor.
Moș Crăciun
Moș Crăciun este o figură legendară, patronul tradițional al Crăciunului în multe state ale lumii, cel care aduce cadouri copiilor.
Imaginea sa populară este bazată pe tradiții și obiceiuri legate de Sfântul Nicolae, sfânt de origine creștină, care a trăit în cel de al IV-lea secol.
* Europenii sunt cei care l-au adus pe Sfântul Nicolae în America, în secolul al XV-lea. În timpul primei sale expediții, Columbus a numit unul din porturile din Haiti, “Sfântul Nicolae”; iar spaniolii i-au zis localității cunoscută mai târziu ca Jackson (Florida), “Bacul Sfântului Nicolae”.
Olandezii emigrați în America la începutul secolului XVII și-au adus cu ei și pe Sfântul Nicolae, statuia acestuia aflându-se la prora vasului, purtând o pălărie cu boruri mari și o pipă lungă, olandeză. Sinter Klaas olandez a devenit repede Santa Claus (Moș Crăciun) pentru majoritatea americanilor. Orașul fondat de olandezi, New Amsterdam, urma să devină în secolul XVIII binecunoscutul New York, dar, în acest timp, mitul Sfantului Nicolae începea să se piardă, nereușind niciodată să revină la forma inițială, cunoscută încă din secolul VI.
Sosit în America, Sfântul Nicolae s-a transformat dintr-un cardinal într-un spiriduș vesel. Prima poveste despre acest sfânt care aduce cadouri copiilor apare în cartea comică a lui Washington Irving, “Istoria New York-ului”, în 1809. Odată cu apariția cărții “O vizită a Sfântului Nicolae” a lui Clement Clarke Moore, în 1823, a apărut și descrierea noului Sfânt Nicolae American: un spiriduș dolofan și vesel, care coboară pe hornul casei și zboară în sania lui trasă de opt reni cunoscuți ca Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder și Blitzen.
Influența presei americane a înlocuit treptat atribuțiile morale ale Sfântului Nicolae cu caracterul generos al lui Santa Claus (Moș Crăciun). În 1860, Thomas Nast îl desenează pe noul Santa Claus pentru revista “Harper’s Weekly”. De-a lungul anilor, înfățișarea lui Santa Claus s-a tot schimbat, el fiind îmbrăcat în culori diverse: negru, verde sau albastru, având cizme largi, pantaloni în dungi sau vestă cu nasturi mari și strălucitori, cu sau fără blăniță de vulpe.
Imaginea definitivă a noului Santa Claus a devenit cunoscută odată cu reclama creată de Haddon Sundblum pentru compania Coca-Cola în anul 1931. Santa era îmbrăcat în costum de culoare roșie cu blăniță albă pe margini, cizme negre și o căciulă roșie, pufoasă.
În lume, Moș Crăciun este cunoscut sub diferite nume: Moș Crăciun – România; Christkind – Austria; Noel, Sfântul Nicolae, Christkind sau Pete cel Negru – Belgia și Olanda; Papa Noel – Brazilia; Julinisse – Danemarca; Părintele Crăciunului – Anglia; Bătrânul Crăciun – Finlanda; Pere Noel sau le Petit – Franța; Kriss Kringle, Christkind sau Sfântul Nicolae – Germania; Befana – Italia; Moș Kurohsu – Japonia; Trei Crai – Mexic și Spania; Omul Stea sau Oamenii Înțelepți – Polonia; Basbouschka – Rusia.
Se spune că Moș Crăciun trăiește împreună cu soția sa la Polul Nord, unde tot timpul anului construiește jucării, ajutat de spiriduși. Acolo el primește scrisori de la copii, cu ceea ce-și doresc ei ca daruri de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, Moș Crăciun își încarcă sania cu jucării și zboară cu sania trasă de cei opt reni, oprindu-se la casa fiecărui copil; coboară pe hornul casei și lasă cadourile și, când are timp, mănâncă prăjiturele și bea lapte, lăsate special pentru el de copii.
Tradiții românești
În tradițiile sărbătorilor de iarnă, în sânul familiei, este mult basm, poezie și dragoste. Cine vrea să cunoască sufletul românului să intre în casa lui mai ales iarna. Va vedea atunci cum el se închină cu fața la Răsărit, de unde vine lumina, își face semnul crucii înainte și după mâncare sau cum înainte de a tăia pâinea femeia face peste ea, cu cuțitul, semnul crucii de trei ori.
Multe tradiții și obiceiuri de o rară frumusețe și de o deosebită valoare spirituală sunt concentrate în jurul celor două mari sărbători de iarnă: Crăciunul, adică Nașterea Domnului Hristos, și Anul Nou. Am moștenit de la strămoșii noștri romani sărbătoarea Anului Nou împodobită cu o mulțime de datini. La acestea, s-au adăugat poezia și legendele păstorilor daci din Munții Carpați.
Cu mulți ani înainte de Hristos, în apropierea Anului Nou, romanii sărbătoreau pe zeul lor Saturn, cu procesiuni, dansuri și scenete de teatru. Oameni mascați și cercetași umblau din casă în casă. Toate astea țineau zile în șir și se vorbea despre ocupațiile sau despre credințele lor. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii, după anul 325, au mutat sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos chiar în mijlocul Saturnaliilor romane.
Aproape toate datinile românești de iarnă sunt între 20 decembrie și 8 ianuarie. La 20 decembrie, în ziua Sf. Ignatie, Episcopul Antiohiei, românii taie porcii. Se tăiau porci și înainte de venirea lui Hristos, tot în această vreme, dar strămoșii noștrii aduceau acest sacrificiu zeului Saturn. Creștinii de acum îl taie pentru îndestularea gospodăriilor și pentru veselia zilelor de sărbători.
În Ardeal, sărbătorile de iarnă încep de la Sf. Nicolae (6 decembrie). Cu o seară înainte, fetele frământă plăcinte și de Sf. Nicolae la 9 seara, începe petrecerea.
La colectivitatea de germani, de Sf. Lucia (12 decembrie), capul familiei umblă cu o tavă pe care sunt așezate, pe jar, o crenguță cu care afumă cele mai ascunse cotloane ale casei, șurii, beciului și podului.
Tot în Transilvania, în noaptea de Crăciun, mirenii aruncă boabe de porumb și strigă: “Rod în cucuruzi!”.
În Moldova, se zice că spre Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, iar în ziua de Anul Nou se zice că fetele trebuie să deschidă poarta dis-de-dimineață ca să se mărite.
În Bucovina și în Moldova, din turtele făcute de Crăciun se păstrează până primăvara și sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arat. Se spune că acești colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele și Luna. În unele părți ale țării, oamenii nu dau nimic din casă în ziua de Ajun și nici nu împrumută nimic.
În alte țări…
În Cuba, masa tradițională înseamnă friptură de porc, fasole neagră cu orez și plante tradiționale. Familiile numerose se reunesc și, într-o groapă săpată în pământ și plină de cărbuni, frig un porc întreg.
În Spania, pe mese predomină produsele “de pământ”, cum ar fi șofranul, uleiul de măsline sau oțetul de Jerez, și peștele. Majoritatea preparatelor tradiționale se bazează pe fructe uscate. Nici varza roșie nu poate să lipsească din meniul de Crăciun, aceasta fiind fiartă și aromată cu usturoi.
Finlandezii au o masă foarte bogată de Crăciun, îndeosebi bazată pe pește: somon, lavaret, hering, merluciu. La acestea, se adaugă mâncărurile tradiționale șunca și cârnații.
În Grecia, sărbătorile sunt sobre iar mesele frugale. Se pregătesc plăcinte ovale pe care și le dăruiesc prietenii și vecinii. Prăjiturile tradiționale sunt “Melomakaronas”, însiropată cu miere, și “Kourabiedes”, acoperită cu fulgi de zahăr. De Anul Nou, pe prăjitură se pune o monedă de aur sau de argint. Nu există tradiția împodobirii bradului, ci doar creanga de măslin.
În SUA, nu există un meniu standard pentru perioada Crăciunului. Curcanul servit cu ocazia sărbătorii Thanksgiving, care are loc cu trei săptămâni înainte, este înlocuit la Crăciun cu carne de bou. Aperitivele sunt reci, pregătite deseori din somon afumat, iar desertul variază de la regiune la regiune și chiar de la casă la casă. La Casa Albă, se servește “Prăjitura prezidențială”, preparată după o rețetă veche, de peste două secole (cu cireșe, migdale, petale și sirop de trandafiri). Această tradiție a început îîn perioada lui Abraham Lincoln și este unică în lume.
În Noua Zeelanda, copacul împodobit de Crăciun se numește “Pohntokawa” și multe persoane urmează vechile tradiții engleze în ceea ce privește masa tradițională: curcan, budincă de stafide și salate reci. Nimeni nu consideră Crăciunul complet fără prăjitura “Pavlova” – preparată din bezea și decorată cu kiwi, căpșuni și frișcă.
(sursa foto: pinterest)
