”Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor; iar noi, credincioșii, bucurându-ne, cântam lui Dumnezeu: Aliluia!”
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Pont și a trăit între anii 330-379, în vremea împăratului Constantin și, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl fiind un luminat dascăl în cetate și a avut patru surori și patru frați. De remarcat că cinci dintre acești copii au devenit sfinți, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sf. Vasile. Doi dintre frați au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sf. Macrina cea Tânără, a fost un model de trăire ascetică, de viață în curăție.
Înzestrat pentru învățături și iubitor de carte, Sfântul Vasile și-a îmbogățit mintea cercetând școlile din orașul său natal Cezareea, apoi din Bizanț, Atena, unde era cea mai înaltă școală a acelor vremi și unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cuvântătorul de Dumnezeu, pe care i-a legat o frumoasă și sfântă prietenie.
Datorită înțelepciunii sale și iubirii de Dumnezeu, a fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, când erau vremuri dificile pentru Biserică, în sensul că ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă și a lucrat cu scrisul și cuvântul, îndreptând credința de eresuri, luminând creștinătatea și apărând dogma Sfintei Treimi. Asta i-a adus mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui, tocmai pentru apărarea acestei credințe esențiale a creștinătății.
Sfântul Vasile a curățat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintîi ierarh care a înființat azile și spitale pe lângă Biserică, spre ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând mereu pe cei înstăriți să-și folosească avuțiile și în sprijinul celor lipsiți și nevoiași.
A întocmit regulile vieții monahale și a întemeiat Filocalia împreună cu Sfântul Grigorie. Este stâlpul bisericii de est, regulile sale monahale fiind preluate în această parte de lume, iar în vest au fost traduse de Rufin de Aquileia și preluate de Sf. Cassian și Sf. Benedict, legiutori monahali din vest. Sfântul Vasile cel Mare a susținut Sfântul Duh ca a treia ipostază a lui Dumnezeu, împotriva pnevmatomahilor care-l negau.
În ziua de 1 ianuarie, la aproape 50 de ani, Sfântul Vasile s-a mutat la Domnul, plâns de cler, de credincioși, dar și de necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și înțelepciunea lui. A fost iubit mai ales pentru că nu predica nimic din ce el însuși nu făcea, fiind un bun exemplu în comunitate. Viața sa desăvârșită, plină de fapte bune, cei nouă ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei, înțelepciunea și curajul său, ultima sa faptă fiind botezul evreului Iosif și a familiei acestuia, l-au făcut să fie unul din cei mai îndrăgiți sfinți, stăpânitorul dracilor și duhurilor rele, mare protector.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este oficiată și în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbăta Patimilor, în ajunul Crăciunului și a Bobotezei, dar și în ziua de 1 ianuarie.
P.D.
