- În anul 2024 s-au împlinit 105 ani de la nașterea părintelui Justin Pârvu și 76 de ani de la arestarea sa de justiția sistemului comunist din România. Pentru milioanele de credincioși din țară și de oriunde, părintele Justin Pârvu a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc, dar și ctitorul a mai multor așezăminte monahale. Pentru cei care au trecut pragul chiliei sale de la mânăstirile Bistrița, Hașca și Paltin, părintele Justin a fost și rămâne un sfânt al vremurilor, un sfânt al tuturor. Cu toate că se stătea la rând multe ceasuri, românii găseau la părintele sfaturi bune, alinare și multă speranță. Chiar și astăzi, la mormântul său îngenunchiază și se roagă zilnic sute de pelerini, fiecare plecând spre casă cu inima plină de înțelesuri și multă bucurie în suflete.
*
* dialog cu părintele Hariton NEGREA, starețul Mănăstirii Petru Vodă
– Părinte stareț, ce a însemnat și ce reprezintă părintele Justin Pârvu pentru credincioșii români de pretutindeni?
– Părintele Justin, dacă ne raportăm la situația contemporană în care ne găsim, pentru că generația noastră a trăit și sfârșit de secol XX și început de secol XXI, asta înseamnă că noi am întâlnit și niște structuri politice de o factură diferită de cea de astăzi. Dar, nu numai atât. Am trăit generații de părinți cuvioși care duceau viață sfântă, în cea mai mare parte a lor. Au fost victime ale unor nedreptăți sociale, pentru că, la început, între anii 1947-1948 au fost judecați și trimiși în temnițe pentru motive inventate. Acești oameni au răbdat, s-au smerit în fața lui Dumnezeu, pentru că și-au pus o foarte mare încredere în ajutorul Lui și au urmat Drumul Crucii, ajungând ca unii dintre ei să facă și câte 21 ani de închisoare, ba chiar și 25 de ani. Părintele Justin a făcut 17 ani de pușcărie. Acești luptători au avut o școală dură a vieții! Au cunoscut drumul suferinței, și, bineînțeles, au trăit, o parte, și în prima decadă a secolului XXI, unde ei și-au expus experiența duhovnicească, dar și experiența lor de cetățean român. Oameni care, pe lângă viața lor de rugăciune, pe lângă puterea harului care era în ei, au susținut țara și cauza națională. În ea însumează și morala de la noi, educația copiilor, verticalitatea conducătorilor de instituții, dar și corectitudinea partidelor politice. Părintele Justin a fost o persoană care pe moment a sensibilizat pârghiile care conduc statul și oamenii. Din motivul acesta, testamentul lui, care este scris pe cei patru stâlpi de la mormânt, se referă, în mod direct, oamenilor. În testamentul părintelui Justin nu apare imobile sau declarații de avere și alte moșteniri. Nu! Ci învățături care să ofere o bogăție statului român și românilor, dacă noi vom avea în vedere aceastea. Și acolo spune: ”Rugăciune. Pocăință. Ascultare. Unitate”. Noi, dacă le vom avea pe acestea, înseamnă că și spiritual, fondul nostru social, cu toate ale lui, va fi la nivel mare.
Nu a fost chiar așa, pentru că și statul român a fost nevoit să se raporteze, potrivit protocoalelor politice din cursul anilor, la situația UE, la situația strategiilor NATO. Iar lucrurile nu au stat, întodeauna, în favoarea noastră, a românilor. Când părintele Justin a început mânăstirea aici, în anul 1990, în toamna acelui an, a dorit să înceapă, cu adevărat, mânăstire. A gândit la început să fie una de dimensiuni mici. Totuși, în următorii ani, 1992-1994 -1996, mulțimea fraților și a tinerilor care s-au atașat de părintele Justin a crescut și atunci a trebuit să fie regândită locația mânăstirii și a întregului ansamblu de clădiri. Când părintele Justin a primit binecuvântarea de stareț, de la ÎPS Daniel, actualul părinte patriarh al României, țoți părinții și frații care au fost aici, în mânăstire, au avut, la un moment dat, o perioadă, până în 2016-2017, mai mult personal în vârstă, dar care veneau și ei din temnițe. Ca atare, suportul mânăstiresc al Mânăstirii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” de la Petru Vodă a fost asigurat și de părintele Justin, dar nu numai. Au fost foști camarazi de temnițe ai părintelui Justin. Mă refer la părinții Clapon, Atanasie Ștefănescu, Tudor Ștefănescu și toți ceilalți care au venit aici. Apoi, părintele Gheorghe Calciu, domnul Dumitru Bordeianu, părintele Dimitrie Bejan (a slujit o vreme și la Ghindăoani –n.red.), Virgil Maxim și alții. Venind aici, unii în trecere, alții s-au stabilit definitiv la mânăstire, au început să dea consistență vieții monahale. Aș putea considera că mânăstirea de la Petru Vodă are ceva special din părintele Justin. Și acel special vorbește despre eroii și martirii neamului. Ei au venit, au scris, ne-au vorbit din experiența personală. Fondul duhovnicesc al nostru este cu nuanțe de un imens patriotism, cu nuanțe de exigență morală și cu nuanță de exigență canonică. Așa au fost crescuți.
*”Cred că răii care conduc lumea, și cred că și țara noastră, încearcă să introducă în viața tinerilor manuale care îi vor destabiliza moral”
– Dorința părintelui a fost ca poporul român să-l urmeze. Credeți că suntem pe acest drum?
– Poporul român, care a ajuns să discute în mod direct cu părintele Justin, pentru că la părintele au venit foarte mulți oameni, a avut parte de foarte lucruri bune. Se stătea și câte 10 ore la rând ca să se poată vorbi cu părintele Justin. La părintele au venit mii de autocare cu credincioși: copii, oameni din România, din diasporă, intelectuali de mare valoare. Nu au fost numai din Biserica Ortodoxă Română, ci și din alte religii. Au venit la părintele Justin pentru că părintele avea puterea Duhului Sfânt! Iar părintele din această putere le vorbea. Când oamenii și-au dat seama că este o persoană deosebită, că învățătura lui este sănătoasă pentru viața spirituală a României, au venit cu miile. Au fost și foarte mulți dintre ei care au dorit să-l urmeze.
Nu pot să spun că în totalitate, dar era foarte cunoscut în România când își făcea activitatea duhovnicească atât la Mânăstirea Sfinții Arhangheli, cât și la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului Paltin, pentru că sunt distanțe mici între cele două așezăminte. Oamenii au venit și au dorit să-l urmeze pe părintele pentru că se simțeau binecuvântați de Dumnezeu. Mulți dintre credincioși au o legătură spirituală cu părintele Justin prin faptul că ei îl visează, apoi lor li se împlinesc dorințe citind rugăciunile părintelui Justin, acatistul părintelui Justin. Iată că primesc niște semne de valoare duhovnicească și care îi face să-l urmeze pe mai departe. Din rațiunile acestea, cred că răii care conduc lumea, și cred că și țara noastră, încearcă să introducă în viața tinerilor manuale care îi vor destabiliza moral. Și, mai ales, le va fura istoria, dar nu și Limba și literatura română. Părintele nu a fost de acord cu așa ceva. Cât a trăit, astfel de lucruri nu s-au întâmplat în România. Părintele a avut atitudine, a organizat mitinguri și cred că din acest motiv i s-a tras și moartea. Ultimul miting organizat de părinte în anul 2013 a venit la câteva săptămâni cu o stare de sănătate subită, care venea din nimic și care i-a adus decesul.
– Mai-marii vremii veneau la părintele să se înțelepțească, să se sfătuiască?
– Cred că personalul intelectual, nu numai cel teologic, oameni care sunt în academii, universități de la Iași, București au venit și l-au vizitat, penru că aveau probleme punctuale de rezolvat, iar părintele Justin le dădea răspunsuri corecte. Din acest motiv, acești oameni au realizat că Dumnezeu există, iar el oferă putere celor care îl iubesc pe El ca divinitate. Iar părintele Justin și cei din generația lui – preoții Arsenie Boca,…. Papacioc, Făgețeanu și mulți alții pe care i-am văzut aici, în mânăstire, și cu care am putut purta dialoguri pentru înnobilarea vieții spirituale în România, poposeau cu mare drag la părintele.
*”Oamenilor trebuie să le vorbești legănat”
– Ce mesaj ați transmite credincioșilor, ca din partea părintelui Justin?
– Când părintele Justin m-a numit să preiau funcția de stareț, la 40 de zile l-am visat. În visul meu eram pe un deal înflorit, nu eram singur, mai eram cu părinții din obște, cu maicile călugărițe, cu stareța lor de la Paltin, și mergând în lanul cel mare cu flori, dintr-o dată, ne-am întâlnit cu părintele Justin. S-a uitat în ochii mei și mi-a spus așa: ”Mă părinte Hariton, măi, da mai legănați și voi la poporul ăsta, măi. Numai dojană și dojană….”. Ăsta a fost primul mesaj de dincolo pe care l-am primit de la părintele Justin.
– Au mai fost și altele?
– Da. Am să vă dau și al doilea exemplu. Vă spun că mesajul pe care vreau să-l transmit și eu credincioșilor români este că noi trebuie să fim unitate de dragoste și sigur ne vom lega rănile sufletești. Să nu ajungem la război și să le legăm și pe cele trupești. Noi singuri trebuie să ne facem bine. Noi suntem în stare să ne facem bine în țara aceasta, fără să fim într-o stare de tulburare, încordare și de ceartă. Oamenii au nevoie de speranță. ”Oamenilor trebuie să le vorbești legănat”, după cum spunea părintele Justin. Au nevoie de acel dulce frumos, de care fiecare să poată coborî cu ușurință la lucru ușor de făcut. Să nu se creadă că lucrurile devin imposibile. Nici de guvernat țara, nici de condus o instituție, o școală sau o biserică. Ele sunt ușoare în momentul în care te duci cu duh sfânt, cum ne spunea Iisus Hristos, și cu o dorință sinceră de a ajuta oamenii.
Acesta a fost primul meu vis, care să fie și un mesaj pentru credincioșii de pretutindeni, pentru români în special. Trebuie să fim mai buni și blânzi și să lăsăm răutățile și interesele personale, ranchiunile și toate invidiile. Haideți să fim buni și blânzi, că mișcăm țara înspre frumos.
Un al doilea mesaj aș vrea să-l leg de ultimul vis pe care l-am avut cu părintele Justin. Ultimul a fost parcă pe un platou de la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Paltin. La fel, era și obștea de călugări și obștea de măicuțe. Și fiecare dintre noi, pentru că eu eram stareț și am vorbit în locul meu cu problemele din mânăstire, cu situații din viața monahală, cu problemele personale. Și maica stareță a vorbit la rândul ei, iar părintele Justin ne-a spus în felul următor: ”Măi, dar mai căutați să priviți și cele bune, nu numai pe cele rele și defectuoase. Mai priviți și lucrurile frumoase și ceea ce este nobil între oameni. Eu știu că voi aveți greutăți, dar hai să nu mai privim la ele. Nu mai priviți la ceea ce se întâmplă rău. Să privim la cele bune!”. Și una dintre măicuțe, maica ecleziarhă, l-a întrebat: ”Părinte Justin, va fi război?” Și părintele Justin a zis așa: ”Nu vreau să vă spun dacă va fi război sau nu. Dar vreau să vă spun, căutați să faceți o mâncare bună la oamenii care vă vizitează mînăstirea”. Atât putem spune. În teoria conspirației rele sunt de așteptat, dar noi trebuie să le vedem pe cele bune. Nu are cum să nu mai fie lucruri frumoase în țara asta. Și oameni care să fie dedicați. Or fi puțini, dar hai, cu aceștia, să mișcăm ceva.
Pavel DAMIAN
Arhimandrit Justin Pârvu (1919-2013)
”S-a născut pe 10 februarie 1919, în satul Coroiu, astăzi Petru Vodă, din comuna Poiana Teiului, în familia lui Gheorghe și a Anei Pârvu (născută Chiruță). La botez, a primit numele Iosif. Urmează patru clase primare în satul natal, apoi stagiul de învățătură de la Mânăstirea Durău, unde se închinoviază în anul 1936 și unde deprinde dogmele tâlcuite patristic, psaltică, elemente de iconografie, apologetica etc.
Își continuă cursurile Seminarului monahal de la Cernica (1938-1941), dar școala este desființată prin decizia Mareșalului Antonescu. Va fi hirotonit preot în același an, la Iași, de arhiereul Valerie Moglan, pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iașilor (1941), după care se înrolează ca preot militar al Batalionului 18 Vânători de Munte (parte din Brigada 4 Munte și apoi Divizia 4 Munte) și pleacă pe frontul de răsărit, la Don și în Crimeea, unde este avansat la gradul de sergent. Pe front a botezat, spovedit și împărtășit mii de oameni.
Avea să se întoarcă odată cu trupele Armatei Române, după 23 august 1944, în toamnă reluându-și studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea. În ultimul an de cursuri, se transferă la Seminarul “Sf. Gheorghe” din Roman (1946) și, cu doar câteva săptămâni înaintea bacalaureatului, pe 15 mai 1948, este arestat sub acuzația de “instigare și activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Urmează anchetarea sa la Roman și Piatra Neamț, apoi, pe 14 martie 1949, este condamnat la 12 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale (…)” și pentru că “i-a ajutat pe legionari cu bani și alimente (…)”. Își ispășește pedeapsa în temnițele de la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla și din nou Aiud. Fără a mai fi judecat, pe 10 ianuarie 1959 i se prelungește pedeapsa cu încă 36 de luni de muncă silnică, perioadă pe care a executat-o în închisorile de la Jilava, Colonia Culmea-Dobrogei și Periprava. În toți anii de detenție, i s-a dat voie să scrie o singură scrisoare familiei, dar care nu a ajuns niciodată acasă, toți ai lui crezând că a murit în lagărul comunist.
Eliberat pe 6 mai 1964, părintele Justin Pârvu a lucrat ca muncitor pe șantier la Borca, apoi muncitor forestier lângă Mânăstirea Horaița, iar în 1967 este primit în obștea Mânăstirii Secu, unde slujește ca preot, duhovnic și cântăreț la strană, ocupându-se în același timp și de prisaca așezământului.
Cunoscându-i nevoințele îndurate în temnițele comuniste, fostul stareț al Mânăstirii Neamț, cărturarul Nestor Vornicescu – la acea vreme episcop vicar al Mitropoliei Craiovei, pe 29 august 1972 îl hirotesește protosinghel. Este transferat la Mânăstirea Bistrița în anul 1975, așezământ unde va rămâne până în anul 1990, când se reîntoarce la Secu. (…)
Împreună cu doi ucenici, Calinic și Ignat Crețu, în 1991, revine în satul său natal pentru a ctitori un așezământ închinat martirilor anticomuniști. Primarul de atunci al comunei Poiana Teiului, prof. Dorel Rusu și consilierii locali donează un teren la Hașca, în Poiana Căpriorului, iar pe 4 mai 1991, PS Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, săvârșește slujba de sfințire a locului ales pentru ridicarea bisericii. Însuși părintele mărturisea, cu multă bucurie, că primii care i-au sărit în ajutor au fost sătenii, astfel că biserica a fost ridicată în timp record, iar din toamna anului 1992 a început săvârșirea slujbelor zilnic. Printr-o hotărâre a Sinodului B.O.R., în 1994 schitul își schimbă statutul în cel de mânăstire, având hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.
După edificarea așezământului, părintele Justin Pârvu a început construirea schitului de maici de la Paltin, devenit ulterior mânăstire, după care au urmat chiliile, un internat pentru copii defavorizați social, un spital-azil, cabinete de medicină generală, boli interne, stomatologie și fizioterapie pentru persoanele vârstnice din azil, precum și un laborator bine dotat, unde sunt valorificate plantele medicinale. Mânăstirea a fost sfințită în anul 2005, în ziua hramului de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, de către PF Daniel, patriarhul României, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei, iar în 2008, părintele Justin Pârvu a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
Din ofrandele credincioșilor care îi treceau pragul chiliei de la Petru Vodă, părintele s-a îngrijit și de ridicarea altor așezăminte religioase în țară: la Aiud, mausoleul și schitul de la Râpa Robilor, la Rădeni – Păstrăveni, Cergăul Mic-Blaj, lângă peștera Sf. Casian, din Târgușor-Constanța.
Întreaga sa operă apostolică și misionară a încetat în seara zilei de 16 iunie 2013, când a fost chemat la Domnul, pe 20 iunie fiind înmormântat în prezența a mii de creștini veniți să-l vadă pe cel care a fost cel mai mare duhovnic al românilor.
Spunea pr. Ioan Iovan, fost profesor la Seminarul de la Neamț, că “părintele Justin Pârvu este linia dreaptă și culoarea verde a monahismului românesc din vremea noastră; el este și va rămâne mereu un izvor de bună mireasmă duhovnicească, în păstrarea neabătută a dreptei credințe, cu propovăduirea adevărului în duhul Evangheliei și-n duhul filocalic”.
Mereu atent la semnele vremurilor, a ars ca o torță pilduitoare și, în duh profetic, ne-a vorbit tuturor despre calea cea dreaptă, ca unul ce parcă a fost născut în ceruri și pogorât anume la Poiana Teiului, ca să ne arate valorile sfințeniei, simplității și ale desăvârșirii duhovnicești. Așa a fost părintele nostru, Justin Pârvu”. (”Teiul din inima munților”, autori S. Florian și P. Bîia – 2015)
