*Interviu cu viceprimarul Ion PÎNTEA, recent ales primar

Locuitorii comunei Hangu se confruntă de cel puțin șapte decenii cu o situație paradoxală: sunt vecini cu lacul Izvoru Muntelui, dar nu au apă potabilă. Dacă am privi în timp, când apele Bistriței au fost zăgăzuite și s-a format lacul de acumulare Izvoru Muntelui, ăn 1960, localnicii au fost nevoiți, în majoritate, să plece în pribegie, iar cei rămași au urcat pe coastele Stînișoarei. Din acest motiv, crearea unei infrastructuri locale este foarte greu de realizat, iar atunci când este posibilă, nu au dreptul la o sursă de apă. Aberația este cu atât mai mare, cu cât cadrul legislativ actual interzice captarea de apă din lac pentru consumul casnic. În schimb, se poate fora în preajma lacului, un pic mai sus de cota 520! Din păcate, cei care au croit aceste legi nu știu că unui om, chiar și unui condamnat la moarte, i se asigură condiții de bază până în ultima clipă. Numai la Hangu statul nu poate asigura condiții normale celor aproape 3.000 de suflete.

Este mai mult decât evident că cineva trebuie să ia taurul de coarne, mai ales că problema este aceeași și la celelalte comune din jurul lacului, dar și la cele de mai sus, pe râul Bistrița. Soluția ține, însă, de anumite instituții. Cu toate acestea, actualul viceprimar și viitor primar Ion Pîntea vrea ca oamenii să nu mai sufere din cauza lipsei acestei resurse naturale și vitale.

-Cum s-au desfășurat ostilitățile, la recentele alegeri locale în comuna Hangu?

-În general, bine… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru răbdarea și calmul cu care m-a înzestrat, astfel încât să nu răspund provocărilor și denigrărilor, agresiunilor verbale și calomniilor din ultima vreme.

Când nu ai argumente cu care să convingi, cel mai ușor e să rănești și să arunci cu piatra. Am răbdat și am tăcut pentru a nu prejudicia imaginea Comunei Hangu și a locuitorilor, așa cum s-a întâmplat în alte localități, dar și pentru că e sub demnitatea mea să răspund cu aceeași monedă, așa cum consider că e subuman să ”scoți sabia”, să denigrezi și ”să arunci mărul discordiei”, câtă vreme alegerile vin și trec… Sunt ”detalii” pe care nu le uiți ușor…

-Dvs. aveți experiență, pentru că ați mai fost primar…

-Așa este. Cea mai importantă problemă la această oră este alimentarea cu apă potabilă, subiect pe care s-a marșat foarte mult în campania electorală și încă mai există acele suspiciuni rezonabile de sabotaj.

Chiar și acum, cu toate că sunt vremuri ploioase, am avut probleme cu apa. Este drept, a și crescut consumul de apă, mai ales că în ultima vreme au apărut multe pensiuni și, astfel, sunt mai mulți consumatori, iar cadrul legal impune racordarea la rețeaua cu apă a comunei pentru orice locație turistică.

Modernizarea drumurilor comunale reprezintă o altă mare prioritate, pentru care căutăm soluții.

-Ce alte priorități mai sunt?

-Blocul ANL, care este gata. Noi vrem să se facă recepția în căteva săptămâni, iar din toamnă să avem deja locatari.

 

Proiectul de modernizare a unui drum, pentru care se termină licitația zilele acestea. Este vorba de asfaltarea unui drum în satul Chirițeni.

Suntem în stadiul de licitație pentru regularizarea pârâului Mitrofan. Podul peste pârâul Audia este aproape de finalizare.

Lucrăm la un proiect pe care o să-l depunem prin GAL Ceahlău, pentru achiziția unui utilaj. Cât de curând vom intra în posesia unei multifuncționale cu sărăriță și lamă de deszăpezire, achiziționată tot prin GAL Ceahlău.

Pe parte de educație, sunt două școli la care vrem să căutăm finanțare pentru anvelopare.

Am continuat și proiectele domnului fost primar Gavril Lupu, pe care le-am dus la bun sfârșit.

Pe masa de lucru se află proiecte pentru încă două poduri și alte proiecte legate de infrastructură, fiindcă trebuie să fim pregătiți în momentul când apar finanțările europene. Pe partea de achiziții, avem două angajate foarte responsabile și cu multă experiență, care muncesc, de foarte multe ori, alături de doamna contabil, după program. Pe acest aspect m-am și bazat și mă bazez. E important să ai oameni serioși, cu experiență.  Noi lucrăm împreună de ceva timp, de aceea cunosc foarte bine situația.

–Când vom traversa munții Stânișoarei, de la Hangu și până la Crăcăoani?

-Depinde foarte mult de Consiuliul Județean Neamț. Promisiuni sunt, iar din punct de vedere turistic ar fi, pentru noi, un mare avantaj, mai ales că drumul va trece prin Parcul Vânători Neamț.

-Ce veți face dacă Daniel Vasilică Harpa, liderul partidului, va ajunge în Parlament?

-Eu sper să nu plece. Mi-am pus mari speranțe în dânsul și pentru că la aceste alegeri s-au obținut rezultate bune. Ne dorim să nu plece în Parlamentul României.   

– În fond, el trebuie să cimenteze ce a clădit până acum…

-Exact. Este prima dată când un fost primar ajunge în această funcție. Domnia sa știe concret cu ce probleme se confruntă  localitățile din teritoriu. Ar fi o pierdere extraordinară ca domnul Harpa să plece la București.  

Cristina LUPAȘCU

You May Also Like

Școala Gimnazială Borlești – campioana ruralului nemțean

* interviu cu directorul Ionel Pătrunjel – Cum caracterizați rezultatele de la…

Proiecte și investiții în comuna Hangu

*interviu cu Ion Pîntea, viceprimar – Care sunt cele mai noi investiții…

Daniel Chirilă avertizează că vor fi controale! Cine sunt vizați – VIDEO

Nemțenii care prestează diverse munci în gospodării (grădinărit, spălat, călcat, etc) și…

Cânt și voie bună la cea de a XVII-a ediție a Zilei Comunei Piatra Șoimului (VIDEO)

Localnicii și oaspeții acestora s-au adunat duminică, 18 august 2024, să petreacă…