Duminică, 5 octombrie 2025, în comuna Girov s-a desfășurat o manifestare aparte. Primarul Ion Purcel și consilierii locali au organizat prima ediție a ”Festivalului covorului și portului național”, în colaborare cu muzeul ”Dor de Altădată” Girov, Centrul Cultural Girov și GAL ”Ținutul Răzeșilor”.

Cu acest prilej a fost oficializat acordul de înfrățire între comuna Girov și satul Mihăileni, raionul Râșcani din Republica Moldova. Oaspete de seamă a fost primarul Valerian Cecan, care a venit însoțit de o delegație basarabeană. Ambele activități au fost deschise prin interpretarea imnului României de tânăra solistă Amalia Ciofoaia din Girov. Acordul a fost semnat în sala de festivități a Centrului Cultural Girov, pregătit sărbătorește pentru eveniment de bibliotecarul Constantin Bucur Olariu, un mare colecționar de covoare și obiecte tradiționale românești.

Primarul Ion Purcel a declarat: ”Mă bucur să fim astăzi aici, într-o zi importantă pentru comunitatea noastră. În primul rând, am semnat acordul de înfrățire cu localitatea Mihăileni, raionul Râșcani, din Republica Moldova. În al doilea rând, deschidem prima ediție a Festivalului covorului și portului național, o manifestare prin care vrem să ducem mai departe obiceiurile noastre, tradițiile noastre, portul nostru popular. De la frații noștri putem spune că avem ce învăța în sensul acesta, ei și-au păstrat mult mai bine ca noi valorile tradiționale, cel puțin așa am văzut anul trecut când am participat la o activitate similară. Vreau să mulțumesc și Consiliului Județean Neamț care ne-a susținut în acest demers, este prezent astăzi aici Vlad Grigorean, directorul de cabinet al președintelui Daniel Vasilică Harpa, acesta n-a putut veni întrucât este plecat chiar la Chișinău. Îi mulțumesc domnului Constantin Munteanu, directorul GAL Ținutul Răzeșilor, pentru colaborarea noastră și pentru eforturile pe care le face în a ne sprijini să aducem mai mulți bani în comunitatea noastră. Îi mulțumesc și omologului său din Republica Moldova, domnul Alexandru Crigan, directorul GAL Drumul Gospodarilor. Și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc primarului de Mihăileni, împreună cu domnul Valerian Cecan ne-am străduit să ajungem la acest moment și, ca bune gazde, l-am condus la câteva din multele obiective turistice și istorice pe care județul Neamț le are”.

La rândul său, primarul Valerian Cecan a spus: ”Este o zi importantă pentru ambele noastre comune, suntem înfrățite, avem aceeași limbă, aceeași cultură. Dar am avut sârmă ghimpată pe Prut, care ne-a despărțit. Nouă tot timpul ni s-a insuflat că suntem altcineva și că România este altcineva. Dar, nu! Noi suntem aceeași, frați! Și, cum se spune, sângele apă nu se face! Sperăm la o colaborare fructuoasă. Vă felicităm pentru această primă ediție de festival, noi suntem la a noua ediție, iar comuna Girov a participat la ultimele două ediții. Prin intermediul domnului Munteanu și a GAL-ului am ajuns la această înfrățire. Vă dorim succes!”

Reprezentantul CJ Neamț, Vlad Grigorean, a transmis mesajul președintelui CJ Neamț: ”Asistăm la un eveniment cu o puternică semnificație: o înfrățire între două comunități românești despărțite de graniță, dar unite prin aceeași limbă, aceleași tradiții și aceeași credință. Este o zi care vorbește despre unitate, prietenie și continuitate românească. După cum bine știți, Consiliul Județean Neamț a sprijinit de-a lungul timpului numeroase astfel de înfrățiri între localități ca parte dintr-o viziune mai largă de cooperare culturală și administrativă. Dovadă a faptului că relațiile dintre oameni sunt la fel de importante ca proiectele dintre instituții. Mă bucur că această ceremonie are loc în cadrul Festivalului covorului și portului național, un eveniment care aduce în prim plan tradițiile și meșteșugurile zonei, oferindu-ne tuturor ocazia de a redescoperi frumusețea autenticului românesc. Felicit Primăria și Consiliul Local Girov, Centrul Cultural Girov, GAL Ținutul Răzeșilor cu domnul Munteanu, precum și Muzeul Dor de altădată pentru implicare exemplară și pentru modul cum păstrați vie identitatea culturală a comunei. (…) Din partea domnului președinte Daniel Harpa vă transmit multă sănătate, bucurii și încrederea că doar împreună putem clădi un viitor trainic pe temelia respectului și a prieteniei. Felicitări organizatorilor, ”La mulți ani!” comunei Girov și bun venit fraților noștri din Mihăileni”.

Un cuvânt a adresat oaspeților și Constatin Munteanu: ”Prietenia noastră a început acum cinci ani, odată cu proiectul Pe urmele răzeșilor din Moldova. Am avut întâlniri atunci opt GAL-uri din România și cinci GAL-uri din Republica Moldova, printre care GAL Drumul gospodarilor și GAL Răutul de Sus la care domnul primar Valerian Cecan este președinte. Practic, atunci am început noi să izim această înfrățire. Ne bucurăm că am ajuns în acest punct și vom sprijini în continuare activitățile”.

Festivalul a fost organizat pe platoul din fața primăriei, unde au fost expuse nu doar frumoasele covoare românești din zona noastră și din raionul Râșcani, ci și multe alte obiecte de artizanat, produse ale meșterilor locali și ale oaspeților, inclusiv costume populare, ceramică, măști, ștergare, etc.

După momentele festive a urmat un spectacol susținut de soliștii Amalia Ciofoaia și Marina Rățoi din Girov, Alessandra Filomeno din Dochia, Irene Darius din Dobreni, Ana-Vanesa Humă din Negrești, Miruna Mircescu din Războieni. Pe scenă au urcat și membrii ansamblurilor folclorice ”Comorile din Șerbești” și  ”Floricică de pe Stânca din Șerbești” din comuna Ștefan cel Mare, ”Răzeșii” Tupilați, Răzvan și formația de dans ”Mlădițe girovene”.

Organizatorii au promis că la următoarea ediție vr fi invitați artiști, meșteri și artizani populari din toate zonele țării. ”Fiind prima ediție, am căpătat și noi o oarecare experineță în acest domeniu. Pe vremuri, de ziua recoltei, ne adunam cu toții într-o anumită zonă a comunei, unde se comercializau produse agricole obținute în bazinul agricol Girov. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea și susținerea financiară a acestui festival: salariații primăriei, membrii Consiliului Local și agenții economici din comuna noastră”, a adăugat primarul Ion Purcel.

Dincolo de solemnitatea ceremoniei, un lucru este de remarcat: înfrățiri între comunități rurale, sunt, în ultimele decenii, mai rare decât cele urbane. De aceea, este de apreciat acest demers.  

P. D.

You May Also Like

Școala Gimnazială Borlești – campioana ruralului nemțean

* interviu cu directorul Ionel Pătrunjel – Cum caracterizați rezultatele de la…

Proiecte și investiții în comuna Hangu

*interviu cu Ion Pîntea, viceprimar – Care sunt cele mai noi investiții…

Daniel Chirilă avertizează că vor fi controale! Cine sunt vizați – VIDEO

Nemțenii care prestează diverse munci în gospodării (grădinărit, spălat, călcat, etc) și…

Cânt și voie bună la cea de a XVII-a ediție a Zilei Comunei Piatra Șoimului (VIDEO)

Localnicii și oaspeții acestora s-au adunat duminică, 18 august 2024, să petreacă…