Cred că furtul unei părți din tezaurul de aur românesc expus în muzeul din Drents – Olanda are și un efect pozitiv. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm, faptul că aurul nostru a fost lăsat de izbeliște în acea expoziție și a putut fi prădat, în parte, a revoltat atât de mulți români, încât asta a dus la o trezire în masă. La o (re)amintire a cine suntem, a statutului nostru, a potențialităților pierdute ca neam. La o privire detașată asupra a ce a ajuns cultura noastră, la fel de nedorită ca și sănătatea și educația. Poate ne-a adus și o (re)conștientizare a faptului că în plan individual nimeni nu ne poate lua dreptul la cultură, educație, sănătate și că fiecare, cu el însuși, este liber să citească, să se informeze și să practice sănătatea, să se culturalizeze. Și nu în ultimul rând cred că ne-a relevat cât de lipsită de apreciere este și cultura în mâna celor care au putere.
Dincolo de modul în care fiecare se simte reflectat în consecințele acestui furt, cred că era nevoie de un așa duș rece pentru ca noi, românii, ca neam, să conștientizăm unde ne-au adus grijile și concentrarea doar la ziua de azi, la dorințele materiale, uitând că nici de la copiii noștri nu putem avea pretenții. Nu, câtă vreme tot ce au văzut la noi a fost goana după mai mulți bani, după mai multe privilegii sociale, după mai multă putere materială, no matter what (nu o fac pe prețioasa, dar unele expresii sună mai bine în engleză).
Ce va fi în privința aurului românesc furat, dacă și când va fi găsit autorul, rămâne de văzut. Cred că acum cel mai important este că neamul românesc s-a revoltat la unison și a înțeles cât de aproape e prăpastia spre care ne îndreptăm. Că e momentul să ne oprim și să ne privim detașați în oglindă spre a ne reaminti cine suntem.
PS: Și să ne (re)amintim că nu doar aurul este parte din tezaurul neamului românesc, ci și apa, energia, pamântul, pădurea…. și celelalte resurse cu care am fost hăruiți.
Cristina LUPAȘCU
