Andrei
Pescar originar din Betsaida (sat pe malul de nord-est al lacului Genesareth, din Israel), frate cu Apostolul Petru. A fost primul apostol al lui Iisus. Despre el ni s-au transmis foarte puține date. Legende din străvechime relatează despre o călătorie misionară prin Asia Mică și Balcani (Thessalia, Tracia, Scitia). În aceste peregrinări ar fi săvârșit numeroase minuni, ar fi convertit pe mulți la creștinism și ar fi inițiat construirea unor biserici.
Ultimele legende istorisesc despre șederea sa în provincia romană Achaia. Arestat de procuratorul roman Aegeatis în orașul Patras (Grecia), nu s-a dezis de creștinism, fiind supus unui martiriu de două zile și răstignit pe o cruce în formă de X, în anul 60 d.C. Procuratorul roman Aegeatis ar fi murit în aceeași zi (soția sa Maximila s-ar fi îngrijit de ceremonia înmormântării lui Andrei la Patras). În anul 356, trupul lui Andrei a fost dus de la Patras la Constantinopol, iar în anul 1208 de la Constantinopol la Amalfi (Italia). Capul, inițial rămas la Patras, ar fi fost păstrat la Roma între anii 1450 și 1462, de teama turcilor. În anul 1964, capul lui Andrei a fost redat bisericii din Patras.
Petru
Pescar din Betsaida, frate mai mic al Apostolului Andrei, Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim, împreună cu apostolii Iacob cel Bătrân și Ioan. A fost de părere că numai evreii trebuie convertiți la ideile lui Iisus. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.
După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân, în anul 44 d.C., de către regele Agrippa I (40-44 d.C), a fost arestat și Petru, la revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat în mod miraculos de către un înger (Faptele Apostolilor, 12).
După ce Iacob cel Tânăr a devenit șeful comunității din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (Turcia), după care i s-a pierdut pentru o vreme urma. Ajuns la Roma în jurul anului 57 d.C, Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din acel oraș, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon-Magul în timpul unui zbor al Magului prin fața împăratului Nero (54-68 d.C), ceea ce le-a atras arestarea. După altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.C. Ar fi fost ținuți închiși în Carcera Mamertinica, dintre Capitoliu și Forumul Roman. Carcera consta din 2 celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 î.Hr. Tullianum). Mai târziu, capela amenajată în Tullianum a primit numele de San Pietro in Carcere (Sf. Petru în Carceră). Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus, în jurul anului 64 d.Hr., lângă fostul Circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano. A fost îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri al unor cetățeni romani mai bogați. Istoricul Eusebius de Caesarea (260-339 d.C) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200 d.C, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Iisus și a lui Petru. În jurul anului 160 d.C, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc. Pe baza informațiilor lui Eusebius de Caesarea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337 d. C.) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră (Tropaion). Pe Tropaionul constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin – Petru se găsește înăuntru). În anul 324 d.C., Constantin a ordonat nivelarea dealului Vaticano, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă ce depășeau nivelul zero al terenului și construcția unei basilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul Tropaion ca axă a altarului. Papa Pius XII a dispus, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Domul San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940 și 1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente: a) nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane; b) reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum a fost Petru). Craniul lui Petru și presupusul craniu al lui Pavel au fost duse și păstrate până astăzi în cutia-osuar de sub ciboriumul – altar – din basilica San Giovanni in Laterano din Roma.
În sec. XVI, vechea basilică Sf. Petru a lui Constantin a fost demolată, spre a face loc actualului Dom San Pietro. În basilica San Pietro in Vincoli (Sf. Petru în lanțuri) din Roma se păstrează în tabernacolul de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din Carcera Mamertinica. Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395 d. C.), soția co-împăratului Valentianus II (383-392d. C.), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din Carcera Mamertinica ar fi fost descoperite la începutul sec. II de către temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în sec. XIII, în preajma capelei Quo vadis, Domine? din Roma, de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? (Încotro te-ndrepți, Doamne?), la care Iisus i-ar fi răspuns: Vado Romam venio iterum crucifigi (Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat). Rușinat de observația lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.
Alte lăcașuri de cult, demne de menționat, dedicate lui Petru: Biserica San Pietro in Gallicantu (Sf. Petru la Cântatul cocoșului) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament al casei Marilor Preoți Anna (Hannas) și Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut – după accentul galilean – de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe Iisus. În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa. Biserica Sf. Petru (sau Biserica Primatului) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva km sud-vest de Kapernaum), unde Iisus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral. Basilica S. Pietro in Montorio cu monumentul Tempietto pe panta estică a Dealului Gianicolo din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.
Iacob cel Bătrân
Pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genesareth. Părinții lui: Zebedeus și Maria-Salomeea. Frate mai mare al Apostolului Ioan, numit și Iacob cel Bătrân. Iisus i-a poreclit pe acești frați Boanerges (Fiii tunetului), probabil pentru că făceau parte din grupa revoluționar-antiromană a Zeloților. După ridicarea la cer a lui Iisus, Iacob cel Bătrân ar fi făcut o călătorie în Spania, după care s-ar fi reîntors în Palestina, unde ar fi predicat cu succes în ținuturile Samariei și Iudeei, conducând un timp, împreună cu Petru și Ioan, comunitatea iudeo-creștină din Ierusalim. Ar fi fost prins și ucis prin decapitare la Ierusalim în anul 44 d.C, din ordinul regelui Agrippa I (vezi Faptele Apostolilor, 12,2) și îngropat tot acolo. La ocuparea Palestinei în anul 614 de către persi, relicvele lui Iacob cel Bătrân au fost duse spre a fi salvate fie la mânăstirea Sf. Ecaterina, fie la mânăstirea Raithiu (ambele în peninsula Sinai din Egipt), fie la mânăstirea Menas din Alexandria (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse în Spania. Mormântul din Spania ar fi fost descoperit în jurul anilor 820-830. În sec. XI, după o serie de viziuni în formă de stele ale unor copii de pastori în timpul nopții pe o pășune, a fost construită pe acel loc renumita basilică de pelerinaj din Santiago de Compostela. Relicvele Sf. Iacob cel Bătrân s-ar afla, împreună cu relicvele sfinților Athanasie și Theodosius, într-un tabernacol din cripta acelei catedrale.
Ioan
Pescar, fiul lui Zebedeus și al Mariei-Salomea, fratele mai mic al Apostolului Iacob cel Bătrân. Unii consideră că el ar fi autorul Evangheliei lui Ioan, fapt contestat de alții. Denumit în Evanghelia lui Ioan drept Apostolul cel mult iubit de Iisus, martor ocular al crucificării lui Iisus. Ar fi întreprins mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Legendele susțin că a refuzat să aducă ofranda cuvenită în templul roman al zeiței Artemis din Efes (Turcia) în timpul persecuțiilor anticreștine ale lui Domitian (81-96), fapt pentru care ar fi fost arestat și dus la Roma, unde ar fi fost supus la chinuri, prin scufundare într-un vas cu ulei fierbinte, lângă Porta Latină (pe acel loc s-a construit apoi biserica Oratorio di San Giovanni in Oleo). Exilat pe insula Patmos (Grecia), a scris Apocalipsa după Ioan, iar după moartea împăratului Domitian (96) s-a întors la Efes. Ar fi decedat la o vârstă foarte înaintată, 88 ani.
Iacob cel Tânăr
Părinți: Alfeus și Maria-Kleophas. Probabil identic cu Iacob cel mic din Evanghelia lui Marcu. Nu se cunosc alte amănunte despre viața și activitatea lui Iacob cel Tânăr.
Bartolomeu-Natanael
Una din legende afirmă că el ar fi fost mirele de la Nunta din Canaa și că ar fi întreprins apoi lungi călătorii de răspândire a noii credințe prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia și India. La curtea regelui Polimius din Armenia ar fi săvârșit minuni și tot acolo ar fi fost omorât în mod crud (i s-ar fi tras pielea de pe corpul viu). Porecla Canaanit poate veni fie de la localitatea Canaa din Galilea, fie de la cuvântul arameic Quana (Zelos), caz în care Bartolomeu ar fi aparținut și el grupării Zeloților. Rămășițele sale pământești ar fi ajuns în Arabia, în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oraș în Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli) și în sfârșit, în anul 983, la Roma, la intervenția împăratului Otto I, unde se odihnesc și în prezent în basilica Sf. Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. În anul 1238, un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) și depus în relicviarul domului ce-i poartă numele – Sf. Bartolomeu.
Matei-Levi
Numit Matei în Evanghelia lui Matei (9,9) și Levi în Evangheliile lui Marcu (2,14) și Luca (5,27). Evanghelia lui Ioan nu îl amintește. După unii ar fi fost aceeași persoană cu evanghelistul Matei (fapt contestat de alții). Vameș din Galilea, în slujba tetrarhului Herodes Antipas. Ar fi întreprins călătorii misionare în Persia și Etiopia. A fost asasinat, străpuns cu spada în spate, în timp ce se afla lângă altar, din ordinul regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de curte.
Filip
Originar din satul Betsaida (ca și Andrei și Petru), de meserie pescar. Ar fi murit martirizat (crucificat) în anul 80 la Hierapolis – azi Pamukkale -Turcia, la vârsta de 87 ani. În tinerețe ar fi făcut o călătorie misionară prin Asia Mică și Balcani.
Simon Zelotul-Canaanitul
Amintit numai în evangheliile sinoptice (Marcu, Matei, Luca). Membru al grupării Zeloților. După unele legende ar fi fost frate cu apostolii Iacob cel Tânăr și Iuda-Tadeul (părinți: Alpheus și Maria-Kleophas). În timpul unei misiuni prin Persia (împreună cu Iuda-Tadeul) ar fi fost amândoi uciși. Modul în care ar fi fost omorâți este diferit prezentat: fie decapitați, fie răstigniți, fie tăiați de viu în două părți.
Iuda Tadeul
Apostol prezentat sub două nume: Tadeus (Marcu 3,18, Matei 10,1-4), respectiv Iuda, fiul lui Iacob (Luca 6,16, Faptele Apostolilor 1,13). Nemenționat în Evanghelia lui Ioan.
Toma
Apostolul Toma (foto), căruia i se spunea și Dydimus (Geamănul).
După unii ar fi fost originar din orașul grec Didima (Turcia).
După alții ar fi fost frate cu Iisus (în acest caz el este Iuda-Toma, unul dintre cei 4 copii ai lui Iosif).
A întreprins o lungă călătorie misionară, ajungând până în India de Sud.
Relicvele sale ar fi păstrate în orașul Edessa (azi: Urga-Turcia).
Iuda Iskariot
Iskariot (Ioan 6, 71) ar indica fie proveniența sa din satul Karioth (la cca 25 km sud-est de Hebron, în Israel), fie apartenența sa la grupul Zeloților. L-ar fi trădat pe Iisus pentru 30 monede de argint. După răstignirea lui Iisus, regretând fapta, ar fi aruncat cele 30 de monede în incinta templului, după care s-ar fi spânzurat de un copac (Copacul lui Juda – Cercis siliquastrum). Oamenii Marelui Preot Caiafa (Kaiphas) ar fi cumpărat cu acești bani hotarul de pământ Hakeldama, folosit apoi ca cimitir pentru străinii decedați în Ierusalim, la sud de Valea Hinnom și de vechea cetate a Ierusalimului. Altă versiune susține că Iuda ar fi fost condamnat la moarte și executat.
Matias
Înlocuitorul apostolului Iuda-Iskariot, cooptat în grupul celor 11 apostoli după tragerea la sorți (contracandidat: Iosif Barsabbas). Despre modul cum a murit există 3 versiuni. După o misiune plină de succes în Iudea, ar fi fost acuzat de Sanhedrin pentru delicte teologice, condamnat și lapidat (linșat cu pietre), apoi decapitat cu sabia. Decedat în chip natural. Ar fi fost crucificat în Roma (relicvele sale s-ar fi păstrat în basilica Santa Maria Maggiore din Roma). O altă legendă afirmă că osemintele sale ar fi fost duse de Elena (mama împăratului Constantin cel Mare) în sec. IV la Trier (Germania). Un document din secolul XII afirmă că odată cu o serie de lucrări de restaurare a bisericii San Eucharius ar fi fost redescoperite osemintele lui Matias. În prezent, mormântul lui Matias s-ar găsi în biserica San Mathias din Trier (Germania).
(sursa foto: pinterest, basilica.ro)
