Joi, 18 iunie, centrul comunei Mărgineni a fost animat de sutele de elevi, cadre didactice și părinți prezenți la festivitatea de încheiere a anului școlar.

Școala Gimnazială ”Nicolae Buleu” este dotată cu tot ceea ce implică un învățământ modern, iar recent corpul B a fost reabilitat și în curtea școlii din centru a fost construită o sală de sport. La această școală învață 316 copii, începând de la grădiniță și până la clasa a VIII-a.

Atmosfera de bucurie prilejuită de rezultatele elevilor și de realizările profesorilor a fost completată de festivitatea de premiere a celor mai buni dintre copii.

Directorul școlii, prof. Dorina Surdu a mulțumit elevilor pentru merite, pentru participarea la concursurile și olimpiadele de peste an.

Nu în ultimul rând a evidențiat și eforturile depuse de administrația publică locală, în frunte cu primarul Robert Gabriel Mitrea, pentru dezvoltarea infrastructurii școlare și pentru sprijinul acordat școlii în toate împrejurările.

Cei prezenți s-au bucurat de momente artistice deosebite susținute de elevii mari și mici ai școlii, reuniți în ansamblul folcloric ”Mugurașii Mărginenilor”.

Artiștii talentați sunt deja cunoscuți și apreciați, fiind invitați la sărbătorile multor localități din județ.

P.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala Gimnazială Borlești – campioana ruralului nemțean

* interviu cu directorul Ionel Pătrunjel – Cum caracterizați rezultatele de la…

Proiecte și investiții în comuna Hangu

*interviu cu Ion Pîntea, viceprimar – Care sunt cele mai noi investiții…

Daniel Chirilă avertizează că vor fi controale! Cine sunt vizați – VIDEO

Nemțenii care prestează diverse munci în gospodării (grădinărit, spălat, călcat, etc) și…

Cânt și voie bună la cea de a XVII-a ediție a Zilei Comunei Piatra Șoimului (VIDEO)

Localnicii și oaspeții acestora s-au adunat duminică, 18 august 2024, să petreacă…