– Domnule primar, cum a fost, pentru dvs, prima zi de muncă în această funcție?
– Important este că am o anumită experiență în administrația pulică locală, fiind viceprimar timp de patru ani. Acum simt doar că am schimbat scaunul, nu biroul.
Recunosc, este o responsabilitate mult mai mare și mă simt obligat față de cetățenii comunei Bâra. Nu le-am făcut prea mult promisiuni, dar una am făcut-o: să nu-i dezamăgesc.
– Care a fost principalul motiv pentru care ați dorit să fiți primar?
– Nu am avut prea multe motive ca să fiu primar, dar m-am gândit că din poziția de viceprimar ar fi o șansă unică în viață, pentru pentru mine, să pot candida, să pot arăta cetățenilor ce pot. Am simțit că este un tren pe care nu știu dacă îl voi mai prinde vreodată. Important este că vreau să fac acest lucru și să nu-mi pară rău mai târziu că nu am încercat. Poate îmi reproșam peste ani, că nu am fost în stare să candidez. Și iată că am reușit.
– Ați fost ajutat de partid? Cum anume?
– Da, și am să vă spun și cum m-a ajutat, deși am fost viceprimar din partea PSD. Așa am intrat în politică, și, sincer, aș fi candidat din partea PSD, dar nu a fost loc. În acel moment, am fost căutat, nu m-am dus la ușa nimănui. Însă, recunosc, PNL chiar m-a ajutat. Dacă la PSD nu am avut loc, am găsit dincolo, la PNL, unde am găsit ușa larg deschisă, iar organizația locală a acestui partid mi-a oferit toată munca de ani și ani. Evident, la acest succes au contribuit și membrii PNL Bâra și domnii George Lazăr, Dan Laurențiu Leoreanu, Eugen Țapu și mulți alții. Important este că m-au contactat și mi-au oferit această șansă, m-au ajutat și în campanie. Fiind prezenți aici, lângă noi, am mers umăr la umăr, pas la pas prin comună, am vorbit cu oamenii și le-am explicat ce vreau să fac în viitorii ani. Știu că liderii PNL mă vor ajuta și în viitor. Suntem într-o continuă colaborare, ba, mai mult, am fost consultați și noi atunci când au fost întocmite listele de candidați la parlamentare pentru județul Neamț. Ne putem lăuda că avem pe liste nemțeni sută la sută. Ba chiar ni s-a cerut și părerea în acest sens.
– În ce vă privește, de ce credeți că ați fost atât de convingător în fața oamenilor?
– Culoarea politică nu cred că are importanță într-o comunitate ca a noastră. Însă, în spatele meu, ca om politic, este o muncă de peste 15 ani, de antreprenoriat în comuna Bâra. Am fost plecat de la vârsta de 19 ani în străinătate, iar în diaspora am stat 8 ani, după care m-am întors și mi-am deschis propria mea afacere. Pot să mă laud că primul meu loc de muncă în România a fost la Primăria Bâra, în calitate de viceprimar. Până atunci am lucrat doar pentru mine în domeniul construcțiilor. Nu este o firmă foarte mare, ci o echipă foarte pricepută. În această societate am muncit și eu zi de zi. Eram cunoscut și înainte de a candida la funcția de primar. Cred că oamenii m-au ales pentru seriozitate, eu sunt un om care își respectă cuvântul. Între timp, afacerea a fost preluată de soția mea, așa încât, conform legii, m-am retras din activitatea de constructor.
– Care ar fi primele trei chestiuni de care ar trebui să vă ocupați cât mai repede?
– Cea mai urgentă problemă, din cele pe care le-am identificat în madatul de viceprimar, este extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare, proiect întocmit deja și pentru care acum umblu după avize. Proiectul a început acum o lună, iar dorința mea este să extind aceste rețele tocmai acolo unde nu au fost până acum, respectiv, în satele Negrești, Rediu, în câteva ulițe din satul Bâra, în Satul Nou, cum îi spunem nopi acelei porțiuni. Mai trebuie să intervenim și la vechea rețea, care este subdimensionată, trebuie schimbată în proporție de 50%.
-Stația de epurare?…
– Acest obiectiv este funcțional doar cu vidanjare, pentru că are o capacitate foarte mare și nu acoperim ca materie primă procentul de 30%, ca să poată funcționa. De aceea, pe viitor, am întocmit un acord ca și comuna Boghicea să vină la stația noastră de epurare, iar în viitor cred că vom putea trece pragul de 30%, așa încât stația de epurare să poată funcționa la parametri minimi, dar să funcționeze. Cu siguranță, ne va prelua și un operator. În prezent, rețeau de apă este predată la Apa Serv SA, iar canalizarea este în sarcina primărei, însă ne este foarte greu. Deși proiectul este aproape gata, așteptăm noi surse de finanțare.
– Drumul modernizat spre satul Rediu a fost achitat?
– Da, este un proiect realizat prin Programul Anghel Saligny, care a fost și recepționat. Am făcut plata la constructor, dar urmează partea de cofinanțare, plus anumite diferențe de prețuri, ținând cont de toate creșterile din ultiumii ani, inclusiv creșterile de salarii. În aceste condiții, am actualizat, dar proiectul a fost aprobat cu suma inițială. Chiar dacă noi am avut o hotărâre de Consiliu local și am actualizat tot timpul indicatorii tehnico – economici, a ieșit la urmă o diferență de 49 miliarde lei vechi, pe care trebuie să o plătim și care va atârna foarte greu la bugetul local. În acest sens, a fost emisă o ordonanță, prin care să se țină cont și de diferențele de prețuri apărute în timp, astfel că diferențele să fie asigurate din alte surse.
– Ce proiecte mai sunt?
-Avem un proiect pe Administrația Fondului de Mediu, care este în curs de implementare, numai că a apărut o modificare la proiectul inițial, find vorba de iluminatul public, cu lămpi stradale inteligente. Proiectul este în fază de reactualizare și-l vom depune la AFM. Dacă nu va fi depus în acest an, cu siguranță, va fi depus la anul. Este un proiect sută la sută realizabil. A fost realizat un nou proiect, de supraveghere video.
– Aveți vreun obiectiv anume pe care vreți să-l implementați în acest mandat?
– Proiectul de apă și canalizare este vital pentru comunitatea noastră. Să nu uităm că unii oameni fac mămăliguța acasă cu apă de la bidon, achiziționată din magazine. Nu este normal. Apa din fântâni este folosită pentru animalele din curte. Această investiție este esențială pentru cetățeni și rămâne principalul obiectiv.
Un alt proiect de suflet este construirea unei săli de sport în curtea școlii, așa cum am văzut și în alte comune. Și, nu în ultimul rând, tare îmi doresc să amenajăm un parc de joacă pentru copii. Avem câte unul în Bâra și Rediu, dar… sunt cum sunt. Ar trebui modernizate aceste parcuri existente.
– Va rămâne Bâra o comună a florilor?
– Cu siguranță, da! Am văzut și alte comune cu flori multe, sper să rămânem o așezare care se remarcă prin aceste amenajări peisagistice stradale. Referitor la întreținerea parcurilor, se poate face cu oamenii de la ajutorul social și cu personalul contractual pe care îi avem la primărie. Ne străduim să îngrijim straturile de flori așa cum trebuie. Sunt și cetățenii care au și-și îngrijesc florile din fața gospodăriilor. Avem o comună frumoasă!
– Se vorbește, din nou, de reorganizare teritorială…
– Dacă o să se comaseze comunele, cu siguranță Boghicea și Stănița vor fi la Bâra. În niciun caz Bâra la Boghicea sau la Stănița. Și atunci, cu un număr mai mare de locuitori, comuna va avea o mai mare forță economică. În acest caz, da, ai putea să readuci și să înființezi un târg de talia celui de la începutul secolului trecut, când Bâra avea și statut de plasă.
Cristina LUPAȘCU