*interviu cu prof. Constantin CHELARU, director al Școlii Gimnaziale ”Vlad Dănulescu” Pâncești
– Domnule director, ce noutăți aveți la acest început de an școlar?
– Noul an școlar a început foarte bine, iar în 9 septembrie, prima zi de școală, am deschis activitatea pe scena de lângă terenul de sport. Acolo au fost prezentate toate activitățile frumoase de peste vară, dar și ce urmează să facem. Important este că vom intra în școala nouă, unde avem dotări cu mobilier nou-nouț în toate sălile de clasă. Apoi, digitalizarea se face pentru toate clasele, avem table interactive, cu laptop, imprimantă, cu video proiector, cu absolut tot ceea ce este necesar noului an școlar, pentru ceea ce înseamnă un învățământ modern. Același lucru se va întâmpla și pentru sălile de clasă din corpul A și corpul C. Aceste investiții sunt, după cum se știe, cu fonduri europene, prin PNRR.
În cadrul proiectului pentru reducerea abandonului școlar au fost achiziționate deja imprimante xerox. Avem comenzi de consumabile, dar și comandă pentru bibliotecă, rafturi, table interactive, etc. Sunt 10 laptopuri pentru bibliotecă, dar și spațiu de relaxare, care se va face în corpul B, în holul de sus.
– Din spusele domnului primar Constantin Augustin Holmanu, în apropierea terenului de sport se va face și o sală de sport…
– Așa este, lângă terenul de sport, alături de scena în aer liber, se va construi, pe parcursul acestui an, o sală de sport, la standarde europene, dar cu un spațiu ceva mai mic decât terenurile standard, de handbal regulamentar de exemplu. Spațiul fiind mai micuț, așa va fi și interiorul sălii, dar va fi suficient pentru a se desfășura activitățile de educație fizică sau de ordin cultural. Cu toate acestea, se poate practica un meci de minifotbal, handbal, baschet, volei, gimnastică, etc., absolut orice sport. Cred că va fi de dimensiunea unui teren de tenis de câmp.
– Va veni, în curând, iarna…
– Vom intra, la două corpuri, cu centrale termice pe bază de lemn. La corpul B se va intra cu pompe de căldură și centrală termică.
– Cum a decurs colaborarea cu administrația locală?
– Recunosc, între școală și primărie colaborarea este foarte, foarte bună. Având în vedere că suntem o comună micuță, sunt realizări foarte mari. Avem reabilitarea școlii, iar în același timp a fost modernizat corpul principal al primăriei locale. Avem dispensar nou. Urmează să se înființeze un centru comunitar. Revin și spun, colaborarea primărie – școală, director de școală și primarul Augustin Holmanu este extraordinară. În schimb, noi, ca unitate școlară, încercăm să dăm ce este mai bun comunității locale, din acest punct de vedere.
– Câți copii aveți înscriși în acest an școlar?
– Avem înscriși 150 de copii. O cifră cam la limită, dar, anul trecut, toți cei care au terminat clasa a VIII-a au luat repartiții la liceele ”Roman Vodă”, ”Miron Costin”, etc. Toți au plecat la școli, la Roman. Toți, toți! Nu avem nici un elev care să rămână în sat, să nu continuie studiile.
– Pe parte de educație, cum vedeți viitorul acestei comune?
– În educație, cred că vom avea progres mai mare, având în vedere că derulăm proiectul PNRAS, în care sunt prinse activități remediale, pentru copiii mai puțin pregătiți. Proiectul se va desfășura cu activități remediale începând cu data de 1 octombrie. Vom avea contract cu un psiholog, pentru educație parentală, iar pentru copii avem consilier școlar, care va urmări atent activitatea cu elevii, în special la cei de la clasa a VIII-a, de orientare școlară. Avem contract cu profesorii de Limba română, matematică, fizică, chimie pe activitățile remediale, care se fac pentru copiii mai puțin pregătiți. Vrem să-i aducem cu cel puțin 25% peste ceea ce avem noi, ca să crească promovabilitatea la evaluarea națională.
Pavel DAMIAN