*interviu cu Ion Pîntea, viceprimar

– Care sunt cele mai noi investiții în comuna Hangu?

– Recent, a fost dat în folosință noul Dispensar uman din centrul comunei, realizat prin GAL Ceahlău, finanțat prin fonduri europene, transformat în Centru de diagnostic și tratament. Obiectivul a fost preluat de o firmă din Piatra Neamț, care a început deja să aducă medici specialiști pentru consultații și să recolteze probe pentru analize medicale.

A fost recepționat drumul din centrul comunei, care a fost în reabilitare, precum și intersecția cu DN 15. Totodată s-a finalizat drumul sătesc 26, spre Lostrița.

– Alte investiții?

– Un alt obiectiv important este podul de peste pârâul Audia, aflat în fază finală de execuție. Tot în fază finală, dar de proiectare, de această dată, este investiția prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, respectiv ”Extindere alimentare cu apă și canalizare în satul Hangu – Boboteni”. Finanțarea este aprobată, doar trebuie să depunem documentația, la care se lucrează momentan, la Ministerul Dezvoltării.

Tot la acest capitol avem prevăzuți bani în bugetul local pentru extindere alimentare cu apă și în satul Buhalnița.

Proiectul ”Extindere rețea de alimentare cu apă și branșamente la proprietăți în localitatea Grozăvești, comuna Hangu” se află în stadiul de obținere a avizelor.

S-au purtat discuții cu proiectanții și hidrogeotehniști pentru modernizarea sistemului existent de alimentare cu apă a localităților Hangu și Chirițeni (stație de tratare a apei – clorinare, dedurizare, dezinfecție a apei).

Ca urmare a calamităților s-au realizat gabioane pe o lungime de 80 m.l. în zona Boboteni. Pentru regularizarea pârâului Mitrofanu s-a obținut autorizația de construire și urmează procedura de licitație.

Pentru proiectul ”Modernizare iluminat stradal – Comuna Hangu” a fost încheiat contract de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu, s-a realizat proiectul tehnic și urmează procedura de licitație.

De asemenea, vom finaliza zilele acestea licitația privind proiectul de modernizare drum în satul Chirițeni, respectiv, strada Cireșilor.       

Au fost întocmite proiectele tehnice pentru construirea unui pod peste pârâul Buhalnița (acces Seamăt) și pentru podul peste pârâul Hangu (cămin cultural). Urmează a se încheia contractul pentru împrejmuire și amenajare acces intrare elevi Școala Hangu.

Pe masa de lucru se află și proiectele de amenajarea a unui spațiu de joacă în parcul din centrul comunei și reabilitarea școlilor Buhalnița și Chirițeni.

– Proiecte finanțate din fonduri europene ?

– A fost achiziționat un utilaj multifuncțional, prin GAL Ceahlău, finațat din fonduri europene care urmează a fi livrat și recepționat în cel mai scurt timp și alt proiect privind dotarea Primăriei Hangu cu sistem de E-guvernare finanțat tot prin GAL Ceahlău.

Proiectul privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale  a Școlii Gimnaziale Hangu are o valoare destul de mare, circa 1.000.000 lei și tot cu fonduri europene este implementat și proiectul de amenajare a intrării pentru elevi.

Un alt proiect prin PNRR, aflat în derulare, se referă la ”Dezvoltarea competențelor digitale de bază în cadrul bibliotecilor din Județul Neamț”, prin care Biblioteca Comunală Hangu va fi dotată cu echipamente digitale.

Vorbim și de proiectl privind achiziția și montajul a două stații de reîncărcare electrică, derulat tot prin PNRR, pentru care s-a finalizat licitația. Nu în ultimul rând am depus, prin PNRR, un proiect pentru finanțarea implementării unui sistem de supraveghere video a comunei.

S-a depus și un proiect, coordonat de Consiliul Județean Neamț, pentru achiziția unui microbuz electric pentru elevi.

– Vă felicit pentru atâtea proiecte ! Nu cred că sunt multe comune care se pot lăuda cu atâtea realizări.

– Așa este. Chiar dacă mereu e loc de mai mult și de mai bine. În spate e o muncă enormă, o echipă de salariați determinați, responsabili, serioși și implicați, unii dintre ei lucrează, de multe ori, și după program. Pentru mine acești doi ani au fost o adevărată provocare, pentru că am fost deopotrivă și viceprimar, și primar, dar am făcut tot ce a depins de mine…

– Cât despre blocul din centrul comunei?

– Blocul ANL este finalizat. Parcarea, spațiul din preajma blocului, dar și utilitățile au fost suportate de la bugetul local. Urmează efectuarea recepției de către ANL.

Modernizarea centrului civic al comunei este aproape de final mai trebuie amenajate spațiile de joacă de lângă grădiniță și dispensar și de pus la punct ultimile detalii.

-Proiecte de viitor?

– Așa cum vă spuneam, extinderea rețelei de apă la Buhalnița, noi captări în satul Chirițeni, unde avem probleme serioase cu apa și asfaltare drumuri sătești pentru care avem întocmite proiecte tehnice.

– Aici, la Hangu, aproape de Lacul Izvorul Muntelui, nu aveți apă?

–  În urma demersurilor făcute la S.G.A. – Neamț și la Hidroelectrica S.A. am primit următorul răspuns: ”Având în vedere că  Amenajarea Hidroenergetică Izvorul Muntelui are atât funcțiunile de piscicultură în viviere, cât și de navigație, Lacul de acumulare Izvorul Muntelui nu poate fi folosit ca sursă pentru alimentare cu apă potabilă”. Singura soluție sunt forajele sau izvoarele.

– Dacă se forează la 10 m de lac este vreo problemă?

– Eu spun că nu este nici o problemă. Important este să găsim apă. Mai sunt și situații în care se forează în apropierea lacului, dar nu există apă.

– Vin investitori și bat la ușa primăriei?

-Vin din ce în ce mai mulți. Suntem surprinși cât de mult se caută terenurile în zonă, majoritatea  în scop turistic. În plus, să nu uităm că în comună funcționează mai bine de 20 de pensiuni, cu aproximativ 150 de locuri de cazare. Mizăm pe acești investitori pentru dezvoltarea turismul în comună și crearea de noi locuri de muncă.

Pavel  DAMIAN

2 comments

Comments are closed.

You May Also Like

Școala Gimnazială Borlești – campioana ruralului nemțean

* interviu cu directorul Ionel Pătrunjel – Cum caracterizați rezultatele de la…

Daniel Chirilă avertizează că vor fi controale! Cine sunt vizați – VIDEO

Nemțenii care prestează diverse munci în gospodării (grădinărit, spălat, călcat, etc) și…

Cânt și voie bună la cea de a XVII-a ediție a Zilei Comunei Piatra Șoimului (VIDEO)

Localnicii și oaspeții acestora s-au adunat duminică, 18 august 2024, să petreacă…

Adevăruri despre investițiile de la școlile satului Ruseni – Borlești

*interviu cu prof. Cristinel Veniamin CONSTANTIN, directorul  Școalii Gimnaziale ”Ioan Grigore Teodorescu”…